Lifestyle

Cutremur în România duminică după-amiază. Ce magnitudine a avut seismul


Un seism cu magnitudinea 3,4 a avut loc duminică în zona seismică Vrancea, în județul Buzău, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Cutremurul s-a produs la ora 14:12, la o adâncime de 113,2 km.

Epicentrul seismului a fost în apropierea orașelor Focșani, Buzău, Sfântu Gheorghe, Brașov și Ploiești.

Un seism de mică intensitate, cu magnitudinea de 2,7 pe scara Richter, a avut loc tot duminică dimineață la ora 1:28 în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, conform informațiilor oferite de Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 9,8 km. Epicentrul a fost situat în apropierea următoarelor orașe: 50 km vest de Focșani, 59 km est de Sfântu Gheorghe, 70 km nord de Buzău, 72 km est de Brașov, 96 km sud de Bacău și 97 km nord-est de Ploiești.

Val de cutremure în România și în luna mai

România a fost afectată de mai multe cutremure și în luna mai. Recent, au avut loc seisme aproape constant pe teritoriul țării noastre, inclusiv la sfârșitul lunii mai, pe data de 27.

În acea zi, s-au produs două cutremure la câteva ore distanță unul de celălalt, ambele având epicentrul în zona seismică Vrancea.

”În ziua de 27 Mai 2024, la ora 07:16:32 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.4, la adâncimea de 130.0 km.”, anunța, la acel moment, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Anul trecut, regiunea Gorj a fost afectată de mai multe cutremure, cel mai intens având o magnitudine de 5,7 grade pe scara Richter. Acesta a fost urmat de cel puțin 480 de replici, cea mai semnificativă înregistrând o magnitudine de 4,4 grade.



Sursa

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button